De ce ar trebui părinții să-și lase copiii să guste din eșec: Beneficiile consecințelor naturale

Un articol de James Lehman - renumit terapeut în comportamentul copilului

Văzându-ți copilul eșuând te face să te simți neajutorat, supărat și trist. Îți faci griji pentru orice, de la stima de sine a copilului și dezvoltarea lui socială până la succesul viitorului lui. James Lehman explică faptul că, în timp ce este firesc ca părinții să își facă griji cu privire la eșec, există momente când acesta poate fi productiv pentru copii - și o șansă pentru ei să se schimbe.

"Eșecul este o oportunitate de a-l face pe copil să se uite la el însuși."

Părinții îmi spun tot timpul că ei se tem pentru copilul lor că va eșua în viață. Când i-am întrebat de ce tip de eșec al copilului lor se tem, de obicei răspunsul a fost legat de școală - o anumită materie sau poate, o admitere. Gândirea majorității părinților este că odată ce a început să aibă eșecuri în școală, este greu să mai recupereze. Pentru mulți părinți se creează o criză în familie atunci când copilul lor eșuează la o materie sau ia note proaste. Și înțeleg asta.

Aș vrea să vorbim despre cuvântul "criză" pentru un minut. Simbolul chinezesc pentru "criză" este o combinație a simbolurilor pentru "pericol" și "oportunitate". Cred că părinții văd partea de pericol foarte clar într-o criză, dar de multe ori ei nu văd oportunitatea: copilul tău are posibilitatea de a învăța o lecție importantă. Lecția ar putea fi despre costul real al netezirii colțurilor de către părinți, ce se întâmplă atunci când copilul nu face tot ce poate pentru a obține ceva, sau care sunt consecințele reale când nu ești productiv. Ar putea fi o șansă pentru copilul tău să învețe costul înșelării și mințirii părinților legat de cât de mult a lucrat de fapt sau despre notele primite. Cred că dacă copilul tău te induce în eroare și, în consecință, nu obține nota de trecere, atunci aceasta este consecința firească pentru comportamentul său și el ar trebui să experimenteze disconfortul alegerilor sale.

Mulți dintre părinții pe care i-am consiliat au simțit la început disconfort legat de acest lucru. În loc să permită copilului lor să nu reușească, ei încearcă să-l determine pe profesor să schimbe nota. Crede-mă, un părinte odată intrat în rolul de martir, acesta se va ridica și va lupta pentru copilul lui în școală, și va fi convins că are dreptate. Dar, din păcate, ceea ce copilul lui va învăța este că el nu trebuie să își asume responsabilitatea pentru comportamentul lui ineficient – și că altcineva se va lupta pentru el. Permiteți-mi să fiu clar: atunci când încercați să modificați acțiunile oamenilor din jurul copilului vostru, astfel încât el să nu se simtă dezamăgit sau supărat, copilul nu va învăța lecția pe care vă imaginați că o învață. În plus, el nu va învăta nici matematică sau altă disciplină sau orice ar evita. Cel mai rău dintre toate este că el nu va învăța nici măcar să nu fie duplicitar în viitor. Ceea ce va învăța este că "Este în regulă. Dacă o dau în bară suficient de mult, mama va avea grijă." Sau "Tata are mai multă putere decât profesorul, deci el poate să o rezolve."

Încă o dată vedem pericolul din gândirea copilului, care crede că puterea poate fi soluția problemelor sale. Odată ce a generat această concluzie, el învață că puterea poate înlocui responsabilitatea. Într-o ecuație mai sănătoasă, studiu școlar este gestionat de către copill care, treptat, va simți o mai mare responsabilitate în a-și face temele. În acest caz, puterea provine din asumarea responsabilității. Dar dacă un părinte pornește o luptă cu școala pentru a-l determina pe dascăl să schimbe nota, atunci puterea provine dintr-un loc nepotrivit. Copilul tău va învăța ca puterea excede responsabilitatea. De fapt, el va învăța că puterea de a fi manipulator și amenințător este mai valoroasă decât a fi responsabil și a-ți face munca într-un mod competent.

Mulți părinți au argumente să justifice acest tip propriu de apărare a copilului lor. Ei pot invoca inechitatea sistemului școlar, dificultăți de învățare ale copilului sau probleme de comportament, atitudinea directorului, sau situația anterioară a copilului lor la școală. Am înțeles că aceste lucruri pot fi foarte reale. Este mai ușor să te lupți cu profesorul decât cu propriul tău copil. Este chiar atât de simplu. Și este mai ușor să se schimbi dascălul - sau chiar și regulile școlii - decât a-ți determina copilul să se schimbe.

Cred că în cazul în care copilul tău nu și-a făcut temele, a ignorat o sarcină primită, sau te-a mințit sau indus în eroare pe tine sau pe dascălul său, rămâne faptul că este responsabilitatea sa de a experimenta consecințele firești ale acțiunilor sale. Iar cea mai mare consecință este faptul că copilul tău a eșuat. Pentru mine, acest lucru nu este sfârșitul lumii, este o lecție, la fel ca orice alt lucru menit să-l ajute să vadă că nu a atins nivelul cerut. Primirea unei note proaste reprezintă un barometru al modului în care el face ceva, și dacă nu a reușit acel ceva, el trebuie să rezolve problema cu responsabilitate.

O vorbă despre minciună: un alt lucru despre care ar trebui să te întrebi este dacă în cazul în care copilul este necinstit sau manipulativ legat de temele lui, cu ce altceva este el necinstit și manipulativ? Iar când ar trebui să studieze după școală, ce face el cu adevărat? Acestea deschid alte întrebări pentru că noi știm că cineva duplicitar într-o direcție, își poate răspândi rapid acel comportament în alte zone. O notă proastă la o disciplină este un lucru, schimbări bruște ale performanței în ansamblu este altul.

Cred că dacă copilul tău eșuează la o disciplină sau chiar un an, dacă abordezi problema, începi să o rezolvi. Este o oportunitate de a-l determina pe copil să facă unele schimbări. Eșecul este o oportunitate de a face copilul să se uite la el însuși. O parte a sensibilității părinților la acest lucru este că, în cazul în care copilul lor eșuează, ei simt că au eșuat, de asemenea. Ei sunt hiper-sensibil la acest aspect, și îi înțeleg. Este greu să fii un părinte care lucrează din greu și se străduiește să facă cel mai bine ceea ce face, ca apoi să-ți vezi copiii eșuând. Îți vine să spui: "Ce pot să fac?" Dar întrebarea corectă este "Ce altceva ar mai putea face copilul meu?". Nu este despre "Ce nu fac eu ca parinte?" ci despre "Ce nu face el ca elev?".

Beneficiile de a lăsa copilul să simtă disconfort
Cred că abia când vorbim despre eșec și ceea ce poate învăța copilul din acesta, putem spune că vorbim despre beneficiile de a lăsa copilul tău să simtă disconfort. Și când spun disconfort, vreau să spun griji, frică, dezamăgire, și experiența de a avea consecințe pentru acțiunile tale. Cred că instinctiv părinții într-adevăr nu doresc copiii lor să se simtă inconfortabil legat de orice, chiar și atunci când știu că, uneori, este benefic pentru copilul lor să plătească un preț pentru alegerile lor. Astfel, unii părinți se vor lupta la școală, se vor lupta cu alți părinți, se vor lupta cu copiii lor. Ei se vor lupta cu oricine pentru a revendica dreptul copilului lor de a nu se simți inconfortabil.

Într-un fel, în cultura noastră, protejarea copilul de disconfort - și de durerea dată de dezamăgire - a devenit asociată cu părinți eficace. Ideea pare să fie că dacă copilul tău suferă de un disconfort sau durere normală asociată cu creșterea, e ceva ce nu faci ca părinte. Personal, cred că e o capcană periculoasă în care părinții cad. Cu toate că nu cred că situațiile de disconfort ale copilului ar trebui să fie vânate, eu cred că dacă copilul se simte inconfortabil din cauza unor situații naturale, nu ar trebui să se intervină.

Se poate privi și în acest fel: atunci când un copil se simte supărat, frustrat, furios sau trist, el se află în situația de a dezvolta o serie de abilități importante de adaptare. Primul lucru pe care îl învață este de a evita situații similare. Așa că, dacă copilul tău este chemat în clasă pentru a răspunde la o întrebare din tema de casă și nu și-a făcut-o, atunci el poate învăța să evite aceasta prin a-și face temele - nu prin acțiunile mamei care-i spune dascălului să nu îl mai cheme, deoarece îl face să se simtă rău.

Celălalt lucru care se întâmplă este faptul că în aceasta situație copilul tău construiește o toleranță la disconfort, o insensibilitate emoțională, care cred că e foarte valoroasă. Disconfortul face parte din viața noastră, fie că ești înghesuit într-un autobus, fie în așteptarea în coada de la supermarket, sau ratarea unei promoții. Toată lumea experimentează lucruri dificile din când în când, ceea ce va face să te simți inconfortabil și frustrat. Este atât de important pentru copilul tău să poată învăța cum să gestioneze aceste situații și să dezvolte o toleranță pentru ele. Și fără îndoială, dacă nu învață să tolereze disconfortul, el va fi un adolescent și un adult foarte frustrat.

Așa că sfătuiesc părinții să lase copilul să aștepte în coadă - nu încerca să-ți dai seama cum să o taie înainte. Atunci când copilul începe să devină frustrat, atrage-i atenția. Poți spune: "Da, știu că e frustrant să aștepți, dar acesta este modul în care trebuie să o facem." Sugerează o abilitate de adaptare.

Atunci când protejezi copilul de disconfort, ceea ce învață este că el nu va trebui să simtă ceva neplăcut în viață. El dezvoltă un sentiment fals de drept. Învață că nu trebuie cu adevărat să se pregătească pentru școală, pentru că părinții lui se vor plânge la profesor, care nu se va mai aștepta ca temele lui să fie făcute la timp. În cazul în care părinții lui sunt de succes, profesorul va tolera mai multă lipsă de respect din partea acestuia datorită intervenției părinților. El învață să se rezolve o problemă prin putere, mai degrabă decât prin responsabilitate și acceptare.

Cum să vorbești cu copilul despre eșec: 3 Întrebări pe care părinții ar trebui să le pună
Fie că se confruntă cu sentimente de disconfort sau sentimente de eșec, există trei întrebări simple pe care părinții ar trebui să le pună copilului lor.

1. "Ce rol ai jucat în aceasta?"
   Asta este ceea ce vrei copilul să învețe, pentru că asta e tot ce poate el schimba. De acolo provine lecția. Copilul tău ar putea spune: "Eu nu știu ce parte am jucat, tată." Poti raspunde: "Ei bine, să ne gândim la asta. Unde te-ai rătăcit? Unde au început lucrurile să nu meargă bine pentru tine?" În cazul în care copilul nu știe, poți spune "Ei bine, mi se pare că te-ai abătut de la drumul cel bun atunci când nu ai avut temele gata când profesorul te-a chemat. Partea de rol pe care o aveai de jucat nu era pregătită. Și soluția la aceasta este să te pregătești." Copilul poate fi de acord cu tine, sau poate încerca să se apere. Dar orice apărare ar aborda, nu va fi legitimă, atâta timp cât vorbiți în contextul "Ce rol ai jucat?". Trebuie doar subliniat, "Ei bine, mie mi se pare că inventezi o scuză pentru a nu-ți face temele" sau "Mi se pare că dai vina pe mine pentru că nu ai temele făcute" sau "mie mi se pare ca dai vina pe dascălul tău pentru a nu-ți face temele" - în funcție de caz.
2. "Ce ai degând să faci diferit data viitoare?"
   Deci, "Ce ai de gând să faci diferit data viitoare când trebuie să-ți faci temele?" Sau "Ce ai de gând să faci diferit data viitoare pentru a nu fi jenat, când profesorul te va chema?" Sau "Ce ai de gând să faci diferit data viitoare pentru a trece testul?" Aceasta este o mare întrebare în această conversație cu copilul, pentru că el ajunge să vadă alte modalități sănătoase de a reacționa la problemă.
3. "Ce ai învățat din aceasta?"
   "Ce ai învățat de la a fi jenat atunci când profesorul te-a chemat?", "Ce ai învățat din picarea testului?" Pune responsabilitatea din nou pe copilul tău. Dacă ai preluat răspunderea s-a terminat, și totul va deveni doar o luptă pentru putere. Cu toate problemele care există astăzi în educație, ultimul lucru de care ai nevoie este să fi într-o luptă pentru putere cu dascălul copilului tău.

Acum ai putea spune: "Ei bine, nu înțelegi, profesorul copilului meu este diferit." Eu înțeleg asta. Există dascăli eficienți și dascăli ineficienți. Dar să vă întreb: când va învăța copilul tău să lucreze cu profesori ineficienți? Unde crezi că va învăța copilul tău să se confrunte cu nedreptatea? O parte a învățării - pentru toată lumea - implică senzația de disconfort la un moment dat. O parte a iubirii responsabile a propriului copil presupune a-l lăsa și să simtă disconfort, și chiar și să eșueze, atâta timp cât din acestea învață cum să devină responsabil pentru acțiunile sale.