Un copil care lovește nu e un copil rău. Este un copil care poartă cu el o frică adâncă.

Ce semnifică un copil care lovește?

Natura copiilor este una generoasă și iubitoare. Acesta este unul dintre acele adevăruri de netăgăduit. Totodată, este și unul dintre principiile esențiale pe care îmi doresc să le aibă fiecare părinte al cărui copil lovește, mușcă sau are alte comportamente agresive. De asemenea, nu îmi mai place cuvântul „agresiv” atunci când descriu aceste gesturi. Mai degrabă, prefer să le numesc strigăte de ajutor sau mecanisme de apărare disperate.

De multe ori, agresivitatea la copii nu înseamnă răutate, ci o manifestare a unui copil care trăiește o frică profundă. Este important ca părinții să înțeleagă că acest comportament nu reflectă natura copilului, ci o reacție la o teamă nerezolvată.

Cum apare agresivitatea?

Comportamentele agresive sunt reacții instinctive la frică și sunt parte a unui răspuns biologic primar la pericol. De-a lungul evoluției, ființele umane au dezvoltat trei tipuri de reacții de bază atunci când simt teama: luptă, fugă sau îngheț (fight, flight sau freeze). Agresivitatea este, în esență, o reacție de „luptă”, dictată de creierul nostru reptilian, atunci când simțim pericolul sau frica.

• Frica provoacă reacții de „luptă”: Atunci când un copil lovește, mușcă sau înjură, el nu răspunde cu răutate, ci cu o reacție instinctuală la o frică profundă.
• Pedeapsa nu rezolvă problema: A pedepsi un copil pentru aceste comportamente înseamnă a ignora cauza reală: teama care stă la baza comportamentului. Fără a aborda această frică, comportamentul agresiv nu va dispărea.

Care sunt temerile ascunse în spatele agresivității?

Adesea, agresivitatea la copii este cauzată de teama de separare. Aceasta este o frică adâncă care se poate instala de la naștere sau într-un episod de separare de unul dintre părinți. Teama de separare nu doar că poate apărea în mod spontan, dar se poate și moșteni, așa cum explică dr. Dan Siegel, unul dintre cei mai mari specialiști în neuroștiință.

Alte frici ce pot duce la comportamente agresive includ:

• Teama de moarte: Uneori, copii pot reacționa agresiv din cauza fricii de a nu supraviețui, o temere instinctivă care îi face să răspundă prin comportamente defensive.
• Teama de a nu fi acceptat: Frica de a nu fi iubit sau acceptat de cei din jur poate determina un copil să reacționeze agresiv, pentru a-și proteja imaginea sau pentru a atrage atenția.

Aceste frici fundamentale au la bază o dorință instinctivă de supraviețuire, iar pentru copil, reacțiile agresive sunt un mecanism prin care încearcă să facă față acestor temeri.

Ce nu funcționează când copilul lovește?

Este important de înțeles că pedeapsa nu este soluția pentru comportamentele agresive ale copilului. Deși poate părea că pedepsele aduc un control pe termen scurt, ele nu abordează cauza fundamentală, care este teama copilului.

• Repetarea „nu avem voie să lovim” este inutilă: Copilul deja cunoaște această regulă și, atunci când i se repetă, aceasta poate crea un sentiment de rușine. Copilul poate ajunge să se simtă defect și neacceptat.
• Pedepsele nu funcționează: Pedeapsa poate părea că oprește comportamentul agresiv temporar, dar nu face decât să adâncească durerea emoțională și frica copilului. Agresivitatea este alimentată de teama nerezolvată, iar pedeapsa doar o înrăutățește.

Așadar, este esențial să nu ne concentrăm doar pe comportament, ci pe emoțiile și temerile care stau la baza acestuia.

Ce putem face pentru a ajuta copilul?

Pentru a ajuta un copil să depășească agresivitatea, este crucial să tratăm frica care stă la baza comportamentului. Când un părinte creează un mediu sigur și afectuos, copilul se va simți suficient de protejat pentru a exprima și a depăși fricile care îl macină.

• Vindecarea fricii: Agresivitatea dispare atunci când frica este tratată. Crearea unui mediu în care copilul se simte în siguranță și în care poate să-și exprime sentimentele este esențială.
• Timpul special: Această metodă presupune oferirea unui timp de calitate copilului, în care părintele să se concentreze pe jocuri și activități care întăresc legătura afectivă dintre ei.

Cum ajută timpul special și jocurile de afecțiune?

Timpul special este o metodă prin care părintele poate ajuta copilul să își reducă teama și să se simtă iubit. Aceste momente de conexiune sunt esențiale pentru gestionarea fricilor și reducerea comportamentului agresiv.

• Jocuri fizice de afecțiune: Părintele poate petrece timp cu copilul prin jocuri care implică afecțiune, cum ar fi îmbrățișările și joaca fizică. Aceste activități ajută copilul să simtă dragostea părinților, ceea ce reduce anxietatea și temerile.
• Punerea limitelor cu iubire: Este esențial ca părintele să stabilească limite clare în comportamentul copilului, fără a utiliza pedepse. Dacă copilul vrea să lovească sau să înjure, părintele poate opri comportamentul într-un mod ferm, dar afectuos. De exemplu, poate opri mâna copilului și poate rămâne lângă el în timp ce acesta se descarcă emoțional.

De ce este importantă ascultarea emoțională a părintelui?

Ascultarea emoțională a copilului este crucială pentru vindecarea temerilor sale. Atunci când un părinte își ascultă propriile emoții și le reflectă asupra copilului, acest lucru creează un mediu sigur, în care copilul poate explora și exprima toate emoțiile sale, inclusiv frica.

• Ascultarea copilului: Este important ca părintele să fie prezent și să asculte cu atenție emoțiile copilului. În acest fel, copilul învață că sentimentele sale sunt valabile și că pot fi exprimate într-un mod sănătos.
• Sprijin pentru părinți: De asemenea, părintele poate beneficia de sprijin emoțional din partea unui alt adult, pentru a se detensiona și pentru a putea răspunde cu calm și iubire la nevoile copilului.

Concluzie

Agresivitatea copilului dispare atunci când temerile care stau la baza comportamentului sunt abordate cu iubire și răbdare. Când părintele oferă un cadru sigur, în care copilul se simte iubit și înțeles, fricile se reduc și comportamentele agresive vor dispărea natural. 

Așadar, cheia nu constă în reprimarea comportamentului, ci în vindecarea emoțională a copilului, încurajându-l să își exprime temerile într-un mediu sigur și susținător.

Un articol de Otilia Mantelers - http://otiliamantelers.ro