Vârsta recomandată 8 - 12 ani
Copiii îşi vor forma o imagine mai exactă asupra sistemului nostru solar, cu ajutorul acestui model motorizat care se roteşte. Transformă clasa într-un planetariu pentru a vedea îndeaproape stelele! Imaginea sistemului solar se proiectează pe tavan într-o încăpere întunecată.
Sistemul are nevoie de 4 baterii C, care nu sunt incluse în pachet sau un adaptor AC, ce se vinde separat.
Se utilizează în cadrul lecţiilor de Ştiinţe, frontal, cu întreaga clasă de elevi.
Formează competenţa de organizare a datelor în scopul rezolvării de probleme, prin colectarea datelor din realitatea imediată, ca urmare a comunicării privind relaţiile dintre părţile componente ale unui sistem şi/sau dintre sistemele studiate (identificarea planetelor sistemului solar). Stimulează perceperea organizată, îmbogăţeşte şi activizează vocabularul. Consolidează operaţiile de analiză şi comparaţie. Dezvoltă spiritului de observaţie.